Nota mea: ce te faci cînd tocmai magistrații – ăia care trebuie să protejeze drepturile și libertățile fundamentale(ce mișto sună, nu-i așa?) – îi crapă capul Dreptății și o trimit să facă opturi și zigzaguri, nu doar pe stradă, cît mai ales pe Culoarele Justiției?
Sub pretextul că: așa e legea.
Să mori tu, Nenea Systiemu’, că așa îi?
Mai jos,
Articol preluat de pe Radio Cluj https://www.radiocluj.ro/…/dreptatea-umbla-cu-capul-spart/
Detaliere context
Expresia „dreptatea umblă cu capul spart” îşi găseşte confirmări de când e lumea (asta fiind şi cauza pentru care a apărut).
De ce? Fiindcă, în ciuda poruncilor biblice, a preceptelor morale, a legilor penale şi civile, omul e tentat să tragă spuza pe turta lui, indiferent dacă i se cuvine sau nu.
Articol editat de Carmen Sas, 15 septembrie 2016, 09:57
De obicei, cu cât i se cuvine mai puţin, cu atât mai agresiv acţionează.
Aiuritor este că Justiţia, în mod oficial, afirmă că aplică legile, nu că face dreptate! Există chiar noţiunea de „adevăr juridic”, care nu e deloc obligatoriu să fie identic cu adevărul-adevărat, ba chiar, foarte adesea, nu este.
De aici, multe sentinţe nedrepte, uneori revoltătoare.
Nedreptatea are doi aliaţi puternici:
Corupţia şi Reavoinţa.
În tribunale şi la locul de muncă acţionează ambele.
În familie, şi în viaţa de zi cu zi, se face remarcată doar Reavoinţa.
Efectul, însă, e acelaşi: pierderea încrederii în Justiţie şi în Dreptate, transformarea cetăţeanului civilizat într-un resemnat abulic sau, dimpotrivă, într-un luptător.
Cu orice mijloace.
Gândul la Judecata din urmă îi alină pe unii, dar majoritatea ar prefera să aibă parte de Dreptate şi în această viaţă.
La Memorialul de la Sighet există o imagine emblematică pentru ceea ce se cheamă pervertirea Justiţiei: dreptatea umblă cu capul spart
Trist e că nu doar regimul comunist a făcut asta.
Din antichitate şi până-n actualitate, talgerele doamnei cu balanţa au fost măsluite cu bani sau prin ordine politice, iar ochii ei, care ar trebui să nu vadă pe cine judecă – întru imparţialitate – văd atunci când „trebuie”.
Instanţe prost dotate material şi subdotate cu personal, legi proaste, care se schimbă frecvent, procurori şi judecători corupţi, nepricepuţi sau îngropaţi în dosare.
Asta în Justiţie.
Oameni care îşi urmăresc interesul călcând pe cadavre sau oameni cărora, pur şi simplu, le place să facă rău.
Asta în viaţa de zi cu zi.
Printre toate, mai mult târându-se decât umblând cu fruntea sus, Dreptatea.
Cu capul spart şi nădejdi tot mai puţine.
Dan Horea
Detaliere referință Memorialul de la Sighet, menționată în articol:
La Memorialul de la Sighet, o reconstituire a unei săli de judecată ilustrează modul în care justiția a fost instrumentalizată și pervertită în timpul regimului comunist.
Această “justiție” era o formalitate, iar adevărata decizie era luată în afara sălii.
Scena, în care un judecător, un procuror și un comisar de Securitate pronunțau sentințe, evidențiază următoarele aspecte:
Comisarul de Securitate ca instanță supremă: Prezența comisarului, care reprezenta puterea politică a Partidului Comunist, sublinia faptul că judecătorul și procurorul erau simple marionete.
Sentințele nu erau bazate pe probe sau legi, ci pe indicațiile Securității.
Formalismul proceselor: Procesele politice erau o mascaradă menită să ofere o aparență de legalitate. Arestările și condamnările erau decise dinainte, iar înfățișarea la tribunal era doar o parte a spectacolului de propagandă, având scopul de a intimida populația.
Subordonarea justiției față de partid: Independența justiției, garantată în orice stat de drept, era complet eliminată.
Justiția era transformată într-un instrument de represiune și de eliminare a oricărei forme de opoziție, reală sau închipuită.
Condamnările motivate politic: Așa-numiții “dușmani ai poporului” erau acuzați de infracțiuni contra statului, bazate pe raționamente politice, nu penale. Aceasta a dus la condamnarea a mii de cetățeni, de la politicieni, intelectuali și preoți, până la țărani, în procese sumare și abuzive.
Prin această reconstituire, Memorialul de la Sighet oferă o imagine puternică a sistemului de represiune care a funcționat timp de decenii în România, în care dreptatea și adevărul erau înlocuite cu arbitrarul și teroarea. sursa Google AI
#DepartamentulDeInvestigatii
Lasă un răspuns