În numele lui Alexandru
Recent, mass-media a publicat faptul că al doilea dosar ”Colectiv” fost clasat, iar rudele victimelor iau în calcul să se adreseze CEDO;- euronews –https://www.youtube.com/watch?v=yrLK7qvQGgMhttps://youtu.be/yrLK7qvQGgM
În acest al doilea dosar, Parchetul a emis Ordonanța de clasare, în care se susține, printre altele, că procurorii au reținut ca justificate declarațiile persoanelor cu funcții din sistemul medical care au spus că „Mecanismul de Protecție Civilă European nu putea oferi ceva în plus față de ce fusese rezolvat pe plan bilateral, pentru că nu exista la acea vreme o procedură privind asistența medicală a marelui ars”. https://www.libertatea.ro/stiri/dosarul-2-colectiv-a-fost-clasat-banicioiu-si-managerii-de-spital-care-n-au-transferat-ranitii-in-strainatate-scapa-de-acuzatii-4982281https://www.libertatea.ro/autor/ramona-ciobanu Potrivit unei Ordonanțe consultată de HotNews.ro, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a clasat, pe 4 iunie 2024, dosarul care a vizat cercetarea condițiilor în care au avut loc procedurile instituționale și medicale, inclusiv cele referitoare la transferul răniților și efectul infecțiilor nosocomiale asupra acestora.
„Această Ordonanță nu închide o rană, ci o adâncește. Nu aduce pace, ci un nou val de durere și disperare. Dar voi continua să cer, să strig după dreptate”, spune tatăl lui Alex Hogea, victimă la Colectiv, după ce procurorii au clasat dosarul referitor la felul în care responsabilii statului român au tratat cazul Colectiv, după incendiul din octombrie 2015, arată HotNews.ro.
https://hotnews.ro/autor/adelina-maracine-338/
Situația de mai sus mi-a reactualizat parte din trăirile pe care le-am avut, ca procuror, privind arta Ministerului Public de a nu lămuri lucrurile, respectiv de a ,,omorî” dosarele. Unele exemple – în dosare mari și complexe – au fost devoalate de mass-media de-a lungul timpului.
Eu o să vorbesc de ceea ce am constatat și perceput în mod direct.
În cadrul parchetului/procuraturii ne simțim între noi, cam știm ce putem: care are abilități de procuror de anchetă, de judiciar, sau privind alte segmente ale instituției.
Însă, sînt lucruri care nu ni se predau nici în liceu și nici în facultate, și aici mă refer la tăria și trăsăturile de caracter, precum și la ceea ce se cheamă ,,coloana vertebrală”. Unele trăsături le ai, sau nu le ai.
Fiecare dintre noi își cunoaște, în mare, psihologia ca individ. Însă aceasta poate cunoaște ajustări sau transformări, chiar radicale, de cînd i se conferă puterea/privilegiile prin prisma funcției de procuror.
La unii intervine dorința de a obține mai mult: accesul la funcții, menținerea în funcții, apartenența la un anumit grup în cadrul profesiei, mai ales dorința de a face pe plac șefilor ca parte a acestui mecanism.
Și așa apare compromisul, în cele mai variate forme, care dă naștere la procurorul ascultător, obedient, care nu are nici o legătură cu principiile ce reglementează statutul de magistrat ce i-a fost conferit prin normă.
În afară de procurorul obedient, întîlnim categoria procurorului cu ,,dublă comandă”, care acționează și la alte ordine.
Acest mod, prin care unii procurori au înțeles să evolueze în carieră, poate fi sesizat, sau nu, în cazul unora fiind nevoie de ani pînă să fie ,,citiți”, și asta numai dacă ai de-a face cu ei, cu traseul lor profesional, și cu mentalitatea pe care au manifestat-o. Alții, nu pot fi ,,citiți” nici într-o întreagă carieră.
Dintre aceste categorii sînt ,,aleși”/,,specializați” cei care au știut să ,,omoare” dosarele prin: scoaterea de sub urmărirea penală(s.u.p.), neînceperea urmăririi penale(vechiul n.u.p.) sau, mai nou, prin clasare.
Și asta presupune anumite abilități, care nu sînt uzuale: oricine poate să scrie un rechizitor. Și cel de la resurse umane, și procurorul purtător de cuvînt, etc., poate să scrie o acuzație la care să atașeze o încadrare juridică.
Dar să gestionezi o anchetă, o cercetare, în așa fel încît să nu mai aibă nici o finalitate, din nici un punct de vedere, adică să ,,omori” dosarul, este o tehnică pe care nu o are orice procuror.
În acest cadru, o să exemplific cu discuția pe care am avut-o cu un coleg procuror, într-un context profesional, în care mi-a arătat un material de 20 de pagini ce viza punctul său de vedere profesional. L-am frunzărit și, la final, am constatat că avea 3 interpretări. L-am întrebat de ce nu a avut o variantă unitară, și de ce a prezentat 3 modalități de interpretare la același text de lege.
Răspunsul lui a fost: ,,Să aleagă șeful!”
Legat de acest răspuns, la nedumerirea mea, o colegă procuror mi-a spus că acest coleg al nostru, pe cînd era la începutul carierei, la Procuratura Locală, devenită Parchet de pe lîngă Judecătorie, avea un obicei: în dosarul soluționat, îi prezenta procurorului șef două propuneri, privind același autor și aceeași faptă. Pe coperta interioară – stînga – atașa soluția de scoatere de sub urmărire penală, iar pe coperta interioară – dreapta – atașa rechizitoriul: ,,Să aleagă șeful!” soluția din dosar.
Acuma, sub nici o formă eu nu o să susțin că procurorul care a dat ordonanța prin care a clasat dosarul ,,Colectiv” este obedient sau cu ,,dublă comandă”.
Susțin altceva, din experiența profesională, și din conduita similară a Ministerului Public:
Există un tipar al acestei instituții, aproape insesizabil, în a ,,omorî” dosarele, manifestat de-a lungul timpului în diferite cauze, dintre care amintesc soluțiile date de parchet în cazul morții procurorilor Cristian Panait și Luminița Șega.
Mai mult decît atît, în cazul ,,Panait”, ,,colegii” au încercat să-l scoată nebun post-mortem. https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/nebun-post-mortem-675188.html https://adevarul.ro/author/699
https://www.curentul.info/actualitate/parchetul-general-incerca-sa-l-scoata-nebun-pe-raposatul-procuror-panait/ https://www.curentul.info/autor/mariusio0274/
În cazul d-nei procuror Luminița Șega, dosarul a fost clasat a doua oară. Tot de ,,colegi”.
De asemenea, susțin că trebuie verificat acest tipar pentru a se stabili dacă Ministerul Public are o anumită identitate în mentalitate în a soluționa în acest mod dosarele, respectiv să se verifice dacă a dat dovadă de rea-credință, sau gravă neglijență, în soluționarea cauzelor clasate precum: ,,Colectiv”, ,,Panait”, ,,Șega”, și altele.
Mai susțin ca verificarea să fie dispusă de Consiliul Superior al Magistraturii prin Inspecția Judiciară, iar unele măsuri să fie dispuse de Procurorul General, inclusiv prin infirmarea soluțiilor, precum și de Ministerul Justiției, raportat la competențele fiecăruia.
Date fiind cele expuse mai sus, consider că nu este nici o exagerare cînd am intitulat prezentul punct de vedere ,,Clasarea – o ,,armă” mortală în mîinile unor procurori” pentru că Ministerul Public – prin intermediul procurorilor săi – prin clasare, le-a omorît a doua oară sufletul și speranțele aparținătorilor celor decedați, respectiv: mamei(decedată în 2020) și mătușii lui Cristian Panait, lui Mircea Slăvilă, fratele Luminițăi Șega, lui Narcis Hogea, tatăl lui Alexandru Hogea, victimă în cazul ,,Colectiv”, precum și altora.
Nu în ultimul rînd, reiau ce am spus anterior, în altă postare: Rolul Ministerului Public nu este acela de a crea situații în care cetățenii, și mai ales părțile din dosare – precum și aparținătorii – să-și clameze drepturile tocmai în raport cu această instituție, mai ales în condițiile în care scopul său este:
– de a reprezenta interesele generale ale societății, de a apăra ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor(art. 131 din Constituție – Rolul Ministerului Public)
– de a asigura respectarea legii, și de a fi apărător al ordinii de drept, al drepturilor și libertăților cetățenilor, de a își exercita atribuțiile numai în temeiul legii și pentru asigurarea respectării acesteia (https://www.mpublic.ro/ro/content/principii-de-organizare-si-functionare).
În încheiere, mai jos, redau postarea lui Narcis Hogea de pe pagina sa de Facebook, care ilustrează o stare de spirit existentă și în sufletul aparținătorilor altor persoane decedate, pe care le-am nominalizat anterior:
,,După aproape 9 ani de la moartea fiului meu, Alexandru, mă aflu din nou în Viena. În orașul care a fost locul ultimelor zile din viața lui. Locul care ar fi trebuit să-i ofere o șansă, dar în care a ajuns prea târziu.
Printr-o ironie a sorții, fiind azi aici, chiar în Palatul Justiției, am primit un alt verdict halucinant din partea reprezentanților legii din România – Ordonanța de clasare a dosarului Colectiv 2.
În acest Palat al Justiției, unde ar trebui să simți greutatea fiecărui cuvânt rostit în numele dreptății, am deschis acel document care mi-a zdrobit ultimele speranțe. România a decis că nu s-a încălcat nicio lege în acele zile, când tineri răniți într-un accident stupid în care corupția a avut cel mai important cuvânt nu au primit nici șansa de a se salva în spitale, după ce au reușit să supraviețuiască focului.
Mă întreb ce fel de justiție este aceea care închide ochii la suferință, care ascunde adevărul sub preș și care își permite luxul de a ignora nenumărate vieți pierdute? Alexandru, băiatul meu care avea atunci doar 19 ani, nu a murit doar din cauza flăcărilor care l-au înconjurat în acea noapte blestemată. Alexandru a murit încet, urmare a neputinței unei țări care nu a fost în stare să-l salveze. A murit sub privirea indiferentă a unui sistem care s-a pierdut în hârtii și în promisiuni goale. A murit pentru că a fost tratat ca un numar, parte dintr-o statistică și nu ca un tânăr cu o viață înainte. „Numarul 60”. Un nume pe o listă a morții. A murit de sepsis, ucis de bacterii rezistente la orice antibiotic, „cadou” din partea sistemului sanitar românesc.
România l-a lăsat să aștepte, să se stingă puțin câte puțin, până când a fost prea târziu. Ne-au trimis în Belgia, dar pe Alexandru au „uitat” să îl transfere, așa cum ne anunțaseră. Apoi în Austria, un loc în care eram așteptați de 3 zile, dar ei nu l-au lăsat să plece la timp. Intr-un pat de spital în care nicio minune nu mai putea avea loc – era prea târziu. Acum, când cerem socoteală, când cerem să aflăm cine este responsabil, primim o hârtie pe care scrie că nimeni nu a greșit.
Această Ordonanță de clasare este o palmă peste obrazul fiecărui părinte care a plâns, care a sperat, care a rămas apoi cu inima frântă de durere și de moarte. Este dovada că justiția din România nu mai există. A murit, iar un procuror român a avut curajul să scrie că nu existau legi pe care ei să le ignore (vă dau eu una, în comentarii, sunt însă mai multe), într-un document care ar face și un student la drept să se rușineze, dacă ar reprezenta lucrare pentru vreun examen.
Nu pot și nu vreau să accept această insultă adusă memoriei fiului meu. Nu pot și nu vreau să cred că acesta este răspunsul final al țării mele, al țării pe care Alexandru o iubea atât de mult. Nu voi înceta să lupt, nu voi înceta să cer dreptate. Pentru Alexandru, pentru toți cei care au murit alături de el, pentru fiecare suflet care mai crede că România poate fi mai bună.
Această Ordonanță nu închide o rană, ci o adâncește. Nu aduce pace, ci un nou val de durere și disperare. Dar voi continua să cer, să strig după dreptate.
Pentru memoria lui Alexandru, care merită adevărul. Pentru toate morțile evitabile, morți pentru care nu a răspuns nimeni în această țară.
Ordonanța aceasta este o parodie a ceea ce ar trebui să fie dreptatea. Actualul procuror general al României, domnul Alex Florența încă poate lua măsuri, încă poate infirma aceasta Ordonanță jenantă.
Altfel, suntem chiar singuri și mai există lege doar pentru a proteja șmecherii”.
https://www.facebook.com/narcis.hogea
https://www.facebook.com/photo/?fbid=4651761421511633&set=a.1005755062778972
